• Adresa :Sos.Viilor,Nr92,Bloc4,Scara8,Ap4,Parter
  • Email :psihologulajuta@gmail.com
  • Telefon : 0762639680
/ Blog
Acasă » 2015 » August » 17 » Importanța nutriției în cazul copiilor diagnosticați cu ADHD
21.38
Importanța nutriției în cazul copiilor diagnosticați cu ADHD

            În primul rând este important de înțeles faptul că alimentele ajută o persoană să fie atentă, să își rezolve problemele, să își inhibe comportamentele impulsive și să își gestioneze emoțiile.

            Ceea ce mâncăm va determina dacă avem totalitatea materialelor utile pentru fabricarea enzimelor, celulelor și a țesuturilor elementare pentru funcțiile vitale.

            Copiii diagnosticați cu ADHD ar trebui să consume proteine, deoarece fără o cantitate suficientă de proteine, e imposibil să fie atenți, să își controleze acțiunile și să reușească să își regleze stările de dispoziție . Cele mai comune surse de proteine sunt: carnea de porc, carnea de vită, carnea de pasăre, ouăle, boabele, produsele lactate și nucile.

            Ar fi de dorit ca micul dejun să includă lapte, brânză, ouă, unt de arahide, carne, tablete pe bază de soia.

            Fierul este un mineral important care ajută o persoană să fie atentă, să se autocontroleze, deoarece e direct legat de fluxul de oxigen către creier.  Sursele de fier sunt: spanacul, anumite cereale instant, carnea de vită, carnea de curcan.

            Precum fierul, zincul este și el important în nutriția copiilor diagnosticați cu ADHD. Se poate găsi în cereale instant (chiar și în cele dulci), în carnea de vită, în curcan, în pui, în miel, în porc, în crabi, în stridii.

            Magneziul reprezintă un mineral implicat în sute de activități enzimatice. Ca și alte minerale, magneziul se găsește în nuci, boabe de soia, cărnuri și spanac.

            Este important să faceți o listă cu alimentele care îi plac copilului și să încercați să fiți creativi în bucătărie pentru a-l atrage pe copil și a-l face să mânănce dimineața. De exemplu, puteți să faceți sandvișuri vesele (folosiți șuncă de curcan sau de pui, ou fiert, 2 măsline și faceți un chip vesel din alimente). Chiar și un pahar de lapte de 200 de mililitri de lapte e mai bun decât a sări peste micul dejun. Untul de arahide pe pâinea prăjită sau pe o baghetă va fi acceptat cu brio de copii.

            Dacă vă doriți să îmbunătățiți atenția și controlul impulsurilor copilului, este necesar să vă asigurați că acesta consumă tipurile de alimente care îl vor ajuta să ăși dezvolte aceste abilități. Astfel, pentru ca fiica sau fiul dumneavoastră cu ADHD să aibă o șansă de a fi atent nu numai in timpul dimineții, dar și pe parcursul zilei, nutriția este foarte importantă, începând cu micul dejun. 

Sursa de inspirație: Vincent J. Monastra,  ”Cum să crești un copil cu ADHD”, Editura Trei

Vizualizări: 1274 | Adăugat de: iCxtream | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
00000
avatar